În cautarea primului stramos
Omul a fost totdeauna fascinat de trecutul sau. Si în timp ce îsi planuia expeditii care sa exploreze noi tinuturi necunoscute, pe care le spera profitabile, si-a facut mereu timp pentru incursiuni, aparent nepericuloase, în propriul sau trecut.
În cautarea primului stramos
Omul a fost totdeauna fascinat de trecutul sau. Si în timp ce îsi planuia expeditii care sa exploreze noi tinuturi necunoscute, pe care le spera profitabile, si-a facut mereu timp pentru incursiuni, aparent nepericuloase, în propriul sau trecut. Dar o excursie printre civilizatii disparute poate fi la fel de riscanta ca orice alta excursie într-un teritoriu necunoscut. Pentru ca daca este adevarat ca viata nimanui nu se afla „acolo” în pericol, este totusi posibil sa se piarda un lucru la fel de important: sperantele a nenumarate generatii de a afla de unde se trag, cum au aparut pe fata Pamântului si, poate, care este de fapt rostul lor în aceasta lume…
O misterioasa piatra neagra din Turkmenistan
Pe ce scara se masoara timpul scurs înainte ca noi sa aparem pe scena lumii? Cât de departe în timp putem merge pe urmele vechilor civilizatii? Si în ce limba ne vorbesc ele noua, celor de astazi? O descoperire recenta a Dr. Fredrik Hiebert, arheolog la Universitatea Pennsylvaniei din Philadelphia, ne „arunca” cu peste 40 de secole în urma, când actualele pustiuri ale Asiei Centrale erau martorii unor civilizatii urbane complexe care, mai mult, cunosteau chiar si scrisul! Marturie stau semnele gravate pe o stranie piatra neagra descoperita la Annau, nu departe de granita dintre Turkmenistan si Iran. Semnele gravate în cinci culori pe aceasta piatra (care se considera a fi fost un sigiliu) sunt o marturie importanta a existentei si continuitatii unor civilizatii avansate între Mesopotamia si Valea Indului. Dar daca la nivelul unei vieti omenesti de 80, chiar 100 de ani, cei 4000 si mai bine de ani dezvaluiti de noua descoperire sunt coplesitori, pentru antropologi ei nu înseamna aproape nimic. Caci ceea ce îi intereseaza pe ei sunt…
Anii care se numara cu milioanele
Si ca sa ni se taie rasuflarea, vom face de la bun început… „un salt în timp fara plasa!”, ducându-ne cu 221 de milioane de ani în urma, acolo unde a fost „localizat” scheletul unei reptile numite rauisuchian, care a „locuit” pe teritoriul Carolinei de Nord de astazi. Lunga de aproape 4 m si cântarind peste 750 kg, semanând cu un aligator urias si cu picioare foarte lungi, noul rauisuchian (care înca nu a primit un nume) arata cam ca un… „jucator de fotbal american” al vremurilor acelea: gâtul gros, umerii largi, bratele lungi… „Zona de timp” care i-a cunoscut perioada de glorie se situeaza înainte ca dinozaurii sa puna stapânire pe planeta, pentru ca si ei sa dispara acum peste 65 de milioane de ani. Important însa este ca noua vedeta a reptilelor disparute, spre deosebire de dinozauri, mergea cu destula dexteritate si în doua picioare, calcând bine si pe degete si pe calcâie, ceea ce face din rausichian unul din cei mai îndepartati stramosi ai fiintelor bipede de astazi!
Cautându-i pe Adam si Eva
Dar stramosii nostri „directi”? Dupa ce toata lumea a auzit de Lucy, considerata mult timp drept „mama” întregii rase umane, în Africa de Sud, la Sterkfontein, la nord de Johannesburg, o noua serie de descoperiri va împinge cu siguranta timpul înapoi cu alte câteva milioane de ani! Si daca nimeni nu prea mai contesta dovezile în favoarea afirmatiei ca Africa este „leaganul omenirii”, noile cercetari bazate pe studiul ADN-ului par sa-i faca pe specialisti sa devanseze în timp cu peste 2 milioane de ani data la care cele doua ramuri principale, maimutele si oamenii, s-au separat. „Evenimentul” se considera acum a fi avut loc acum 7-9 milioane de ani! Datele puse la dispozitie de sapaturile din Kenya si Etiopia, precum si cele înca si mai recente, din Africa de Sud, îi încurajeaza pe cercetatori sa porneasca la… vânatoarea cea mare:
„Vânatoarea” …celui mai vechi stramos comun
Este însa posibil asa ceva? Si, de fapt, ce poate însemna un asemenea lucru? Transformati în adevarati „detectivi moleculari”, biologii si antropologii au reusit sa reconstituie drumul genului uman pâna la o „Eva mitocondrica” (amintim ca mitocondriile sunt niste corpusculi care furnizeaza energia necesara diferitelor activitati ale celulelor), „ultimul stramos feminin comun”. De curând au reusit chiar identificarea celui mai îndepartat cromozom Y, care ni-l ofera astfel pe… Adam (stiut fiind ca Y este cromozomul sexului masculin)! Dar oamenii de stiinta nu sunt de acord sa se opreasca aici: Monica Riley si echi-pa sa de la Laboratoarele de biologie marina de la Woods Hole, Massachusetts, cauta urme ale acelei unice celule din care au evoluat toate celulele… „moderne”! „Cheia” cercetatoarei americane este studiul proteinelor, inclusiv determinarea formei structurii lor tridimensionale, care se poate face fie prin asa-numita cristalografie cu raze X, care a furnizat si datele pe baza carora Watson si Crick si-au construit celebrul lor model al dublei elice a ADN-ului, fie prin RMN-rezonanta magnetica nucleara. „Visul” este identificarea unui set de proteine (100, 1000, mai multe, mai putine) care sa includa toti stramosii proteinelor de astazi – ultimul stramos comun! Asa am putea ajunge sa identificam si antica celula din care s-au ramificat cele trei mari domenii ale vietii: Archaea, Bacteria, Eukarya. Si sa nu mai depindem de fosilele pe care le descoperim si care înainte de explozia de viata din Cambrian sunt extrem de rare: toata informatia de care avem nevoie se gaseste în proteine!
Pasul urmator?
Marea atractie a proteinelor provine din capacitatea lor de a „manipula” molecule din afara înspre interiorul celulelor si invers, pe de o parte, si de a „farâmita” moleculele de hrana asigurându-le asimilarea (metabolismul!). Identificarea „primului stramos comun” poate ajuta la „scrierea” unei… „istorii metabolice” a speciei umane. Dar sperantele merg si mai departe. Dupa cum a declarat Monica Riley într-un interviu realizat de NASA, „a fost deschis un drum care sa permita descrierea primei celule, a ceea ce ea putea face, oricât de limitate i-au fost performantele si, în fine, sa putem folositoate aceste date pentru a identifica alte posibile surse de viata în alte regiuni din Univers”.
Se pare ca singuratatea cosmica a speciei umane se apropie, totusi, de sfârsit…
Un analgezic ar putea înlocui opioidele
O descoperire promitatoare de la Universitatea Duke ofera speranta pentru milioane de...
Comentarii